Vaccinul Moderna a ajuns în România: tot ce trebuie să știi despre el, comparativ cu Pfizer / BioNtech

de: Alexandru Puiu
13 01. 2021

La momentul de față, în Uniunea Europeană au fost aprobate două vaccinuri împotriva noului coronavirus, Pfizer/BioNTech și Moderna. Primele doze de Moderna au intrat aseară pe teritoriul României.

Prima tranșă a vaccinului Moderna, 14.000 de doze, a intrat în România, marți seară, prin punctul de trecere al frontierei Nădlac 2. Dozele vor ajunge mâine dimineață la Institutul Național de Cercetare–Dezvoltare Medico–Militară „Cantacuzino”, urmând ca în perioada următoare să fie distribuite în centrele regionale și de vaccinare.

Începând cu 27 decembrie, când a început campania de vaccinare anti-Covid din România, s-a utilizat în mod exclusiv vaccinul dezvoltat de Pfizer în colaborare cu BioNTech. Din acest moment, doctorii pot alege să utilizeze și vaccinul Moderna, recent certificat pentru utilizare la nivelul Uniunii Europene. Câteva similarități și diferențe dintre cele două le voi detalia mai jos.

Ambele vaccinuri utilizează tehnologia care se bazează pe ARN mesager. Acest tip de vaccin învață corpul să creeze anticorpii necesari în lupta cu virusul. Anticorpii sunt pregătiți să lupte cu virusul real atunci când persoana vaccinată este expusă la infecția cu SARS-CoV-2.

ARN-ul mesager pătrunde în celulele umane, unde transmite informația necesară producerii proteinelor proprii virale, față de care, ulterior, se vor dezvolta anticorpii. Fragmentele de ARN mesager sunt deteriorate de enzimele proprii celulelor umane într-un interval de până la 5-7 zile și nu influențează în vreun fel ADN-ul celular, având în vedere că nu pătrund în nucleu. Activează exclusiv la nivelul învelișului celular.

La nivelul eficacității, vaccinul Pfizer are o rată de succes de 95% în prevenire bolii, în timp ce vaccinul Moderna este foarte similar, cu 94,1%. Protecția pe termen lung nu se cunoaște încă, dar din primele teste, este de cel puțin șase luni și poate ajunge cu ușurință la câțiva ani.

Vaccinul Pfizer este aprobat pentru utilizare în cazul tinerilor de 16 ani, în timp ce soluția de imunizare de la Moderna a fost testată în cazul persoanelor de minim 18 ani.

Ambele vaccinuri necesită două administrări. A doua, intitulată rapel, se efectuează la 21 de zile după prima, în cazul Pfizer, în timp ce la Moderna discutăm de 28 de zile.

Reacțiile adverse, în cazul ambelor vaccinuri, sunt de regulă ușoare sau moderate. Cele mai frecvente sunt: durere în braț, la locul administrării, oboseală, dureri de cap, frisoane, dureri musculare și articulare, febră, tumefierea ganglionilor limfatici. Aceste reacții adverse apar ca urmare a stimulării sistemului imun, sunt tranzitorii, trec spontan și apar mai frecvent la tineri și după cea de-a doua doză.